de rută

autor cunoscut de el însuși

mi-am pierdut o piatră
ca pietrele, bună la toate
de pus în zidărie
de apăsat varza în butoi
până se face prăjitură de crăciun
de ținut vara ușa la casă
deschisă
nu mai dau de piatra ce nu se tocea niciodată
oricâte cuțite ascuțea
piatra care-și găsea rost fără logică
ținea ziarul pe care se dezbrăca ceapa
să nu-l ia vântul, cojile… treaba lor,
acum stau într-o stație de autobuz
și nu-mi amintesc unde am pierdut piatra
când vine unul
unul vopsit gri granit metalizat
zice unul venit la timp să prindă autobuzul
„ce stai așa împietrit,
vezi că pierzi autobuzul”
mi-am amintit atunci unde am pus-o
am înghițit-o
când am citit ultima poveste cu dinozauri care cloceau pietre
să scoată pui zburători
de aceea mi-e încă rău pe autobuz
și mă tot dă jos controlorul arăt ca fără bilet
nu ca oamenii care știu unde au de mers
ca dinozaurii ce zboară ca pietrele de moară
fără bilet

post cogito. i-am spus unui controlor
„autobuzul tău nici măcar n-are propulsie gravitațională,
asta-i un fel de sufletul pietrelor, nu știi tu de-astea,
și nu merge nici măcar cât un meteorit de repede,
ăsta-i un pietroi mare, zburător, habar n-ai, cap sec”
m-am ales cu amendă și merg pe asfalt
cu viteza gândului

28.VIII.20. ROC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close