Pe 31 mai 2025, Parcul Copiilor din Timișoara – NEST-Kolping a fost gazda unui eveniment deosebit de ARTE și CARTE, organizat de editura ROCADE în colaborare cu KikoDar. Acesta a adus împreună părinți și copii pentru a participa la o serie de activități creative, începând cu sesiuni de modelaj în lut inspirate din universul cărții Când voi fi mare de Doru Arăzan Jr.
Activitățile au fost concepute să încurajeze interacțiunea și colaborarea între părinți și copii, stimulându-le curiozitatea, creativitatea și abilitățile practice. Modelajul în lut a fost bine primit de cei mici, dar și de părinți, și unii, și alții realizând modele în lut inspirate de personajele cărții Când voi fi mare de Doru Arăzan Jr. – cea mai nouă apariție la editura ROCADE.
Un altă activitate atractivă a atelierului de Arte și Carte a fost sesiunea de desen în creion, care a încurajat micii cititori să își exprime gândurile și ideile direct pe paginile dedicate din carte. Aceasta nu doar că le-a permis să personalizeze volumul, ci a adus un plus de interactivitate și implicare în procesul de lectură. Desenele realizate de copii în cadrul evenimentului se vor regăsi pe pagina cărții. Cititorii, copii și părinți, sunt încurajați să trimită pe adresa editurii desenele pe care le realizează în timpul lecturii – da, există pagini special rezervate în volum pentru acest lucru.
Lansarea volumului Când voi fi mare de Doru Arăzan Jr. marchează debutul colecției Durdulucă, o colecție dedicată literaturii pentru copii, dar și cărții educaționale adresate cititorilor mai mici. Această colecție se dorește a fi un sprijin în dezvoltarea imaginației și creativității copiilor și o punte de conectare între părinți și copii.
La atelierul de ARTE și CARTE au participat: autorul Doru Arăzan Jr., Daria Arăzan, cea care a realizat desenele incluse în volum, Anca Banu-Arăzan, artist ceramist, Olga Știrbu, artist ilustrator și Remus Octavian Câmpean, editorul cărții.
Imagini grăitoare din timpul atelierului:

































Editura Rocade
#ateliereleROCADE #artesicarte #exprimarecreativa