Viața se strâmbă la noi

Descriere

Cei de la Urzica, în buna tradiție de a-și „boteza” colaboratorii abreviindu-le numele în fel și chip (un fel de samizdat pe… hârtie!), i-au dat o nouă identitate, un nume de… scenă, monosilabic, o exotică interjecție, cu „e” între două consoane, putând fi scurtat infinitezimal sau lungit la nesfârșit, după cum lumea își codifică râsu’-plânsu’: VEM sau Vem (cu „V” mare!). De atunci, din 1988, când, s-ar spune, s-a născut din nou, puțini l-au mai putut identifica după vechiul nume… Victor-Eugen Mihai s-a disimulat în Vem, substantiv propriu!

Ca entitate, greu de prins într-o formulă de gândire, vemul locuiește mai mult în afara lumii, ca s-o poată observa în voie și să-i „adauge” forme fulgurant-grotești, gâdilând-o întâi, zgândărind-o mai apoi, zgâriind-o în final, uneori sfâșiind-o până îi vezi, în crochiu, relele. Alteori, locuiește în lume; atunci, e un drăcușor când vesel, când cinic, obraznic și greu de stăpânit: deranjează oameni și situații, sfidându-i pe primii, făcându-i să-și arate, într-o imaginară oglindă, fantoșele interioare, apoi râzând de absurdul vanității de a exista.

Tot „vemul”, proteic și insistent, devine diagnosticianul de serviciu și fără speranță al mecanicismului și automatismelor, al gesturilor reduse la ticuri. Un Kafka gândind și „vorbind” ca bravul soldat Svejk!

Paradigma VEM, Gheorghe Iorga