Terapie prin lectură. Petrece 5 minute cu Emil Isac în „Lume și pământ”.

Ai reflectat, cu siguranță, la problemele societății moderne: izolarea individului globalizat, banul ca măsură a omului sau la relațiile inter-umane devenite tot mai artificiale. Dar sunt acestea, și încă multe altele, provocări numai ale timpurilor moderne? Citește trei texte ale lui Emil ISAC – 5 minute de lectură -, scrise cu un secol în urmă.

AQUARIUM

În borcanul de cristal
Sunt pești de aur mici.
Nu-i dulce al mărilor val,
În jurul lor
Stau statui, șăgalnici pitici
Și flori ce visează și mor.

Și sclavi ai borcanului: pești;
E oceanul închis în borcan
Și păsări aduc din Australia vești,
Sunt suflete ce nu găsesc liman.

Și peștii, sclavi ai borcanului de cristal,
Își joacă sclavia de veci,
Și apa lor e fără val,
Și tu, când pe lângă peștii tăi treci,
Umbletul tău cade
Pe trista închisoare de cristal,
Privirea ți se face-al apei val.

Și peștii de aur, robiți în borcan de cristal,
Nu mai sunt singuri.

CEL CE-ȘI SAPĂ GROAPA

Noaptea întreagă și-a săpat groapa.
Aburea lutul. Luna se mira pe cer. Corbii croncăneau prin ramuri.
— O, lume, te părăsesc. Caut limanul alb unde pasc oile sufletului și vremea, ca o fecioară, stă neatinsă pe covorul strălucirii.
Și sapă necontenit.
— Îmi fac groapa să scap de straița durerii și să-mi odihnească trupul. Amin.
Și zăngănea sapa.
În zori era săpată groapa. Ca o gură neagră ce așteaptă carne însângerată.
Și soarele vopsi aur pe pământ.
Și omul văzu în iarbă un portofel pierdut.
— Bani, Bani, Bani.
Zbiera răgușit de fericire.
Și aruncă sapa în fundul gropii, apucă banii și, fluierând, părăsi cimitirul.
Iar când în fața cimitirului ceru un moșneag bani de la dânsul, cel ce vru să-și curme viața spuse cu dispreț moșneagului:
— Du-te tu și sapă mai departe groapa.

MECANIZAREA SUFLETELOR ESTE ARTIFICIALĂ

— Este poezia utilă?
— Iată, în ciuda tristeții ce mă mistuie, sunt un mare optimist. Cred și afirm cu tărie că nici lumina, nici cântecul, floarea și iubirea nu pot fi înlocuite. Ele sunt legate de trecerea noastră pământească, formând însăși existența spirituală a ființei noastre. În veacul pumnului, al picioarelor, al războaielor apocaliptice, al vociferărilor semidocte, catifeaua versului adevărat, lacrimile unui copil nu sunt băgate în seamă. Ceea ce nu înseamnă că nu există. Nimeni nu este ferit de binefacerile iubirii, de căldura însuflețitoare a primăverii, de suflul larg al sentimentului. Fără iubire nu există nimic; situația e asemănătoare cu diamantul ascuns ochilor neștiutori într-un sertar, ca să nu fie văzut, dar care este, există și își împrăștie lumina lui mare în lumea aceea mică în care îi e sortit să trăiască.
Eu unul cred în necesitatea sufletească a poeziei și sunt sigur că o renaștere a ei devine actuală. Căci mecanizarea sufletelor este artificială și nu statornică. E o „vogă” ca toate celelalte. Sentimentul stăpânește viața – chiar dacă haosul de astăzi ar dovedi contrariul – și acest „sentiment” e motivul spiritualității rasei noastre.

Emil ISAC